Home Intervenții Intervenții chirugicale Marirea sanilor, micsorarea sanilor și ridicarea sanilor
Marirea sanilor, micsorarea sanilor și ridicarea sanilor

MICSORAREA SANILOR

Introducere
Sanii sunt unul dintre elementele cele mai importante ale frumusetii feminine, simbol al sexualitatii, al maternitatii si zona erogena prin excelenta. De aceea volumul si forma sanilor constituie o preocupare permanenta si primordiala in viata unei femei.
 Mamoplastia de reductie(micsorarea sanilor) poate rezolva problemele legate de sanii foarte mari si ptozati, care pot merge de la dureri la nivelul gatului, urechilor, spatelui si iritari ale pielii, la deformari scheletale si probleme de respiratie. Alte probleme, minore dar prezente, sunt dificultatea in procurarea sutienului si in alegerea vestimentatiei. Aceste fenomene se reflecta negativ asupra psihicului femeii, la fel ca in cazul sanilor foarte mici. Micsorarea sanilor se practica din anii '50, de atunci un numar mare de femei beneficiind de rezultatele acestei interventii.

Ce paciente pot beneficia de mamoplastia de reductie
 Mamopexia de reductie se adreseaza femeilor cu sanii foarte mari si "lasati" (ptozati). Nici un exercitiu fizic si nici un tratament medical nu poate rezolva acest handicap.
 La consultatia initiala este important sa discutati cu chirurgul despre asteptarile dumneavoastra, fiindca fiecare individ are o viziune diferita in ce priveste marimea, forma sanilor si aspectul cicatricelor. Ar trebui sa discutati unde va fi pozitionata areola si mamelonul si sa fiti sigura ca intelegeti ce cicatrice va rezulta.

Riscurile operatiei
 Nu exista operatie care sa nu implice un risc. Fiind o interventie chirurgicala mare, riscurile trebuie discutate amanuntit cu chirurgul si cu medicul anestezist, inainte de operatie.
 In afara riscurilor pe care orice anestezie generala le implica, pot aparea infectii sau hematoame care pot determina aparitia de cicatrice inestetice. Chiar si fara aceste complicatii, operatia lasa cicatrice ce pot fi observate si care sunt permanente. Vindecarea mai grea si cu cicatrice mai late apare de regula la fumatori.
 Pot aparea modificari ale sensibilitatii areolei si mamelonului, care foarte rar sunt permanente. Procedura va poate lasa cu sani de dimensiuni usor diferite sau cu areolele pozitionate la nivele diferite. Deoarece procedura sectioneaza multe canale galactofore, in foarte rare situatii este posibila pierderea permanenta a posibilitatii de alaptare.
 Mamoplastia de reductie nu este o operatie simpla dar in mod normal este sigura daca este facuta de un chirurg plastician experimentat.

Indicatii preoperatorii

  • inainte de operatie, trebuie efectuata o mamografie sau ecografie mamara;
  • nu mancati si nu beti nimic dupa miezul noptii inaintea operatiei;
  • este interzisa administrarea aspirinei si a medicamentelor ce o contin, cu 2 saptamani inainte de operatie;
  • de regula,operatia trebuie facuta in afara perioadei menstruale;
  • trebuie sa anuntati chirurgul si medicul anestezist daca aveti probleme medicale (tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sangerarea, epilepsie, probleme neurologice, alergii la diverse medicamente);
  • trebuie sa anuntati medicul daca purtati proteze dentare sau lentile de contact;
  • daca fumati, planificati-va sa va lasati cu cel putin 1-2 saptamani inainte de operatie si nu va apucati decat la minimum 2 saptamani dupa operatie;
  • evitati sa va expuneti in exces la soare inainte de operatie;
  • nu urmati o dieta stricta inainte de operatie deoarece aceasta poate intarzia vindecarea;
  • daca raciti sau faceti o infectie de orice fel, operatia trebuie amanata;

Interventia chirurgicala
 Mamopexia de reductie (micsorarea sanilor) se face sub anestezie generala. Dureaza intre 2 si 3 ore, in functie de complexitatea cazului. Exista foarte multe tehnici, cea mai folosita procedura presupune o incizie in forma de ancora,urmarind conturul natural al sanului. Se excizeaza surplusul de tegument, mamelonul si areola fiind mutate mai sus dupa un desen prestabilit. De asemenea, se face decolarea glandei de pe muschiul pectoral, se scoate excesul de tesut glandular si grasime si se fixeaza cu fire neresorbabile in noua pozitie. Se poate asocia lipoaspiratia pentru indepartarea tesutului adipos de la nivelul axilei. Va rezulta o cicatrice circulara in jurul areolei, o cicatrice verticala pana in santul inframamar si o cicatrice in sant. Se lasa un drenaj aspirativ pentru 24 de ore.

Spitalizarea postoperatorie
 Spitalizarea este de 1-2 zile, perioada in care se administreaza antibiotic. Pacienta va purta un bandaj elastic peste pansament. In primele zile, sanii vor fi edematiati si durerosi.

Recuperarea postoperatorie
 Dupa externare, firele se scot la 12 zile de la operatie, acest lucru putand fi rezolvat fara probleme de medicul de familie al fiecaruia. Este obligatoriu sa purtati un sutien chirurgical timp de 2-3 luni. Pot aparea modificari ale sensibilitatii areolei si mamelonului, care de regula dispar in primele 6 saptamani, fiind foarte rar permanente.
 Reluarea lucrului se poate face la maximum o saptamana de la operatie iar sporturile solicitante trebuie evitate pentru o perioada de 1 luna.
 Operatia nu va impiedica alaptarea in cadrul unei noi sarcini dar aceasta va influenta negativ asupra cicatricelor si pozitiei sanilor.
 In privinta cicatricelor, pana la 6 luni ele se rosesc si se umfla iar dupa 9 luni - 1 an, ele se aplatizeaza si se deschid la culoare. Se recomanda evitarea expunerii la soare timp de 1 an de la operatie, pentru a nu se produce pigmentarea cicatricelor. Noi depunem toate eforturile pentru a face cicatricele cat mai mici posibile si mai greu de sesizat. Totusi, este important sa retineti ca cicatricele de la mastopexie sunt mari si permanente. Din fericire, ele sunt mascate de sutien sau de costumul de baie.

Concluzii
 Trebuie sa aveti in vedere ca noua pozitie a sanilor nu va fi permanenta - efectul gravitatiei, a sarcinilor, imbatranirii si fluctuatiile in greutate putand determina reaparitia gradata a ptozei. Totusi, prin aceasta operatie veti scapa de disconfortul fizic al sanilor mari, corpul va fi mai bine proportionat iar hainele vi se vor potrivi mai bine si, cel mai important, veti scapa de complexe.
 Cu aceasta operatie avem o experienta mare, peste 3000 paciente operate intr-o perioada de 15 ani. Daca sunteti realista in asteptari si sunteti pregatita sa suportati consecintele care constau intr-o cicatrice permanenta, atunci mamopexia de reductie este singura solutie pentru dumneavoastra.


MARIREA SANILOR


Introducere
Pentru multe femei marirea sanilor este foarte importanta pentru a se simti bine, frumoase, seducatoare. Procedura de marire a sanilor creste considerabil increderea in sine si cum aceasta este o conditie esentiala pentru sanatatea si reusita noastra in viata ar trebui sa fie o prioritate pentru dumneavoastra.
 Marirea sanilor, cunoscuta si ca mamoplastia de augmentare, se adreseaza femeilor care considera ca sanii lor sunt prea mici sau corecteaza scaderea in volum a sanilor dupa alaptare sau dupa o pierdere semnificativa in greutate. Cu ajutorul protezelor se mai poate rezolva o asimetrie mamara. In afara interventiei chirurgicale prin care se introduce un implant mamar, nu exista nici o alta metoda care sa creasca evident marimea si consistenta sanilor.

Despre proteze
 Materialul din care sunt confectionate protezele este siliconul, material care datorita biocompatibilitatii sale este cel mai des folosit pentru implanturile medicale. In afara de confectionarea protezelor pentru san, siliconul are multe alte intrebuintari in medicina : invelisul firelor de sutura, strat de protectie pentru valvele artificiale pentru inima, proteze de silicon pentru pacienti cu afectiuni ortopedice. In urma cu aproximativ 12 ani a existat suspiciunea ca exista o legatura intre protezele de silicon si doua boli specifice : cancerul mamar si boala autoimuna. Au fost adunate date stiintifice de la peste 2.000.000 de femei cu implante mamare din intreaga lume. Ele atesta faptul ca nu exista nici o dovada care sa sugereze ca siliconul ar cauza vreun tip de cancer sau boala autoimuna. Rezultatele sunt comunicate de Universitatea California de Sud prin "Jurnalul de Chirurgie Plastica si Reconstructiva", Universitatea din Calgary - Canada prin "Jurnalul Englez de Medicina", Clinica Mayo - SUA si toate atesta ca nu exista o crestere a riscului pentru cancerul mamar la femeile cu implante din silicon. Boala autoimuna este un termen general pentru a descrie un sistem imunitar care raspunde defensiv la substante care fac parte din propriul organism. Aceste probleme apar spontan, la populatia obisnuita. Teoria ca siliconul ar putea cauza boala autoimuna este gresita, aceasta fiind demonstrata de numeroase teste facute pe grupuri de femei cu implante. Studiile clinice au demonstrat ca nu exista nici o legatura intre implantele de silicon si dereglarile de tesut. Exista studii ce continua sa verifice aceste rezultate pe un grup mare de femei, in timp mai indelungat.
 Protezele sunt fie preumplute cu gel siliconic fie sunt umplute intra-operator cu ser fiziologic. In ultimii ani, in toata Europa s-a revenit la folosirea protezelor cu gel iar incepand din anul 2003 s-a hotarat ca ele pot fi din nou folosite si in Statele Unite.

Ce paciente pot beneficia de marirea sanilor
 De marirea sanilor poate beneficia orice femeie care doreste o imbunatatire, nu perfectiune, in modul cum arata. Daca sunteti realista in dorinte, ati putea fi o buna candidata.

Riscurile operatiei
 Nu exista operatie care sa nu implice un risc. Riscurile trebuie discutate amanuntit cu chirurgul si cu medicul anestezist, inainte de operatie. In afara riscurilor pe care orice anestezie generala le implica, pot aparea infectii, hematoame si cicatrice inestetice.
Cea mai intalnita problema in legatura cu aceasta interventie este contractura capsulara (tesutul conjunctiv face o capsula in jurul implantului care incepe sa se stranga). In formele mai avansate, trebuie reintervenit si schimbat sediul protezei (daca a fost pusa in fata muschiului pectoral, este mutata in spatele acestuia). De multe ori trebuie schimbata si proteza. Este o complicatie care nu tine de tehnica chirurgului si calitatea protezei ci de reactia particulara a pacientei.
 Unele femei spun ca sfarcurile au o hiper sau hipoestezie (hiper sau hiposensibilitate). Se pot intalni suprafete mici de amorteala in apropierea inciziei. Aceste simptome dispar de obicei in timp, dar pot fi si permanente la unele paciente.
 Nu exista dovada ca implantele afecteaza fertilitatea, sarcina sau alaptarea. Daca ai alaptat in ultimul an inainte de operatie, s-ar putea sa produci lapte cateva zile dupa operatie. Acest fapt poate cauza un disconfort, dar poate fi tratat cu medicatia prescrisa de noi.
 Ocazional, implantele se pot sparge si pot curge. Sparturile pot aparea ca rezultat al unor accidente si, in foarte rare situatii, chiar spontan. Daca un implant salin se sparge, acesta se va dezumfla in cateva ore si serul va fi absorbit de corp fara nici o complicatie.
 Daca la un implant umplut cu gel apare o ruptura, se pot intampla unul sau mai multe fenomene. Daca invelisul se rupe dar capsula din jurul implantului nu, s-ar putea sa nu apara nici o modificare. Daca se rupe si capsula, in special dupa presiuni mari, gelul de silicon se poate muta in tesuturile din jur. Pot aparea astfel schimbari in forma sau fermitatea sanului. Daca se intampla acest lucru, trebuie reintervenit si schimbat implantul.

Indicatii preoperatorii

  • inainte de operatie, trebuie efectuata o mamografie sau ecografie mamara;
  • nu mancati si nu beti nimic dupa miezul noptii inaintea operatiei;
  • este interzisa administrarea aspirinei si a medicamentelor ce o contin, cu 2 saptamani inainte de operatie;
  • de regula, operatia trebuie facuta in afara perioadei menstruale;
  • trebuie sa anuntati chirurgul si medicul anestezist daca aveti probleme medicale (tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sangerarea, epilepsie, probleme neurologice, alergii la diverse medicamente);
  • trebuie sa anuntati medicul daca purtati proteze dentare sau lentile de contact;
  • daca fumati, planificati-va sa va lasati cu cel putin 1-2 saptamani inainte de operatie si nu va apucati decat la minimum 2 saptamani dupa operatie;
  • evitati sa va expuneti in exces la soare inainte de operatie;
  • nu urmati o dieta stricta inainte de operatie deoarece poate intarzia vindecarea;
  • daca raciti sau faceti o infectie de orice fel, operatia trebuie amanata;

Interventia chirurgicala
 Marirea sanilor se face, de regula, sub anestezie generala si dureaza 1-2 ore. Incizia prin care se introduce proteza poate fi facuta la nivelul santului submamar, in interiorul areolei sau in axila. Se incearca sa se obtina in final o incizie cat mai mica si mai putin vizibila. Protezele cu ser pot fi introduse printr-o incizie de 2,5-3 centimetri iar cele cu gel printr-o incizie de 5-5,5 centimetri. In privinta pozitionarii protezei fata de muschiul pectoral, ea poate fi pusa fie intre muschi si glanda mamara, fie sub muschiul pectoral. In ultimii ani, noi introducem obligatoriu protezele cu ser sub muschi iar pe cele cu gel le introducem fie pre- fie retropectoral, in functie de aspectul initial al sanilor (calitatea tegumentului, gradul de ptoza mamara, grosimea glandei si a tesutului adipos). Avantajele si dezavantajele acestor alternative in privinta locului inciziei si pozitionarea protezei trebuie discutate amanuntit in cadrul consultului preoperator. Dupa operatie se lasa tuburi de dren pentru 24 de ore, pentru evitarea formarii de hematoame care favorizeaza aparitia capsulei.

Spitalizarea postoperatorie
 Spitalizarea postoperatorie este intre 1-3 zile, perioada in care se administreaza antibiotice. Exista un disconfort in primele 24-48 de ore, in special in cazul pozitionarii subpectorale, dar acest lucru se rezolva prin administrarea de medicatie antialgica si miorelaxanta.

Recuperarea postoperatorie
 Dupa externare firele se scot dupa 12 zile de la operatie, acest lucru fiind rezolvat fara probleme de medicul de familie al fiecaruia. Timp de 2-3 luni, trebuie purtat un sutien bine adaptat la noua forma si la noul volum al sanilor. De regula, este bine sa evitati eforturile fizice intense in primele 2-3 saptamani. In privinta cicatricelor, pana la 6 luni ele se rosesc si se umfla, iar dupa 9 luni - 1 an ele se aplatizeaza si se deschid la culoare. Se recomanda evitarea expunerii la soare pe o perioada de 1 an de la operatie, pentru a nu se produce pigmentarea cicatricelor. Ele nu vor disparea niciodata complet.
 Mentionam ca trebuie facute controale periodice si mamografii de rutina la femeile situate in grupa de varsta cu risc de cancer mamar. Cand faceti o mamografie, trebuie sa mergeti la un centru radiologic cu medici experimentati in efectuarea unei mamografii la un san cu proteza. De asemenea, se pot efectua ecografii mamare.

Concluzii
 Cel mai important lucru in ce priveste aceasta operatie este dorinta si decizia personala. Beneficiile emotionale si psihologice ale acestei operatii sunt cresterea increderii in sine, prin realizarea unui nou "look". Cu aceasta operatie avem o mare experienta, peste 4000 cazuri rezolvate pana in prezent.

Aflati cum puteti beneficia de aceasta interventie. Programati-va pentru o consultatie la Prof. dr. Bratu

 

RIDICAREA SANILOR

Introducere
Sanii frumosi, rotunzi, fermi, cu un contur estetic sunt considerati un simbol al feminitatii si senzualitatii. Pierderea elasticitatii pielii, efectele gravitatiei, sarcina, alaptarea, fluctuatiile in greutate pot afecta fermitatea si forma sanilor. Procesul de imbatranire determina modificari ale corpului nostru si implicit si asupra sanilor. Cele mai frecvente efecte sunt pierderea de volum a tesutului mamar si caderea sanilor.
Redati-va increderea in dumneavoastra si bucurati-va din plin de viata.
 Mastopexia este procedura chirurgicala pentru conturarea si ridicarea sanilor cazuti. De asemenea, se poate obtine si reducerea marimii areolei. Majoritatea femeilor prezinta,odata cu inaintarea in varsta, pierderea fermitatii si caderea sanilor. Aceste transformari pot fi mostenite, pot aparea dupa sarcina, pierderi in greutate sau datorita imbatranirii. Modificarile sunt progresive si se produc de obicei intre 20 si 40 de ani. Volumul glandei mamare poate ramane normal dar se pierde fermitatea si pozitia din tinerete. Mastopexia poate restabili fermitatea sanilor si poate corecta pozitia lor fara a mari sau reduce dimensiunile. Daca sanii au pierdut din volum si pacienta ii doreste mai mari, se pot introduce implanturi mamare.

Ce paciente pot beneficia de mastopexie
 Liftingul sanilor se adreseaza femeilor cu sanii "lasati" (ptozati), care au sentimente de jena si nemultumire cu impact negativ asupra psihicului. Nici un exercitiu fizic si nici un tratament medical nu poate rezolva ptoza mamara. Cele mai bune rezultate se intalnesc la femei cu sani mici si cazuti. Bineinteles ca se pot ridica sani indiferent de marimea lor dar sanii foarte grei pot ptoza din nou in timp (nici o operatie nu poate inlatura efectul gravitatiei).
 La consultatia initiala, este important sa discutati cu chirurgul despre asteptarile dumneavoastra, fiindca fiecare persoana are o viziune diferita in ceea ce priveste marimea, forma sanilor si aspectul cicatricelor. Ar trebui sa discutati unde vor fi pozitionate areola si mamelonul si sa fiti sigura ca intelegeti ce cicatrice va rezulta.

Riscurile operatiei
 Nu exista operatie care sa nu implice un risc. Fiind o interventie chirurgicala mare, riscurile trebuie discutate amanuntit cu chirurgul si cu medicul anestezist inainte de operatie.
 In afara riscurilor pe care orice anestezie generala le implica, pot aparea infectii sau hematoame care pot determina aparitia de cicatrice inestetice. Chiar si fara aceste complicatii, operatia lasa cicatrice ce pot fi observate si care sunt permanente. Vindecarea mai grea si cu cicatrice mai late apare de regula la fumatori.
 Liftingul sanilor nu este o operatie simpla dar in mod normal este sigura daca este facuta de un chirurg plastic calificat.

Indicatii preoperatorii

  • inainte de operatie, trebuie efectuata o mamografie sau ecografie mamara;
  • nu mancati si nu beti nimic dupa miezul noptii inaintea operatiei;
  • este interzisa administrarea aspirinei si a medicamentelor ce o contin, cu 2 saptamani inainte de operatie;
  • de regula, operatia trebuie facuta in afara perioadei menstruale;
  • trebuie sa anuntati chirurgul si medicul anestezist daca aveti probleme medicale (tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sangerarea, epilepsie, probleme neurologice, alergii la diverse medicamente);
  • trebuie sa anuntati medicul daca purtati proteze dentare sau lentile de contact;
  • daca fumati, planificati-va sa va lasati cu cel putin 1-2 saptamani inainte de operatie si nu va apucati decat la minimum 2 saptamani dupa operatie;
  • evitati sa va expuneti in exces la soare inainte de operatie;
  • nu urmati o dieta stricta inainte de operatie, deoarece poate intarzia vindecarea;
  • daca raciti sau faceti o infectie de orice fel, operatia trebuie amanata.

Interventia chirurgicala
 Mastopexia se face sub anestezie generala. Dureaza intre 2 si 3 ore, in functie de complexitatea cazului. Exista foarte multe tehnici, cea mai folosita procedura presupune o incizie in forma de ancora urmarind conturul natural al sanului. Se excizeaza surplusul de tegument, mamelonul si areola fiind mutate mai sus, dupa un desen prestabilit. De asemenea, se face decolarea glandei de pe muschiul pectoral si se fixeaza cu fire neresorbabile in noua pozitie. Va rezulta o cicatrice circulara in jurul areolei, o cicatrice verticala pana in santul inframamar si o cicatrice in sant. Pacientele cu sani mici si ptoza minima pot fi candidate pentru proceduri modificate care necesita incizii mai mici. Daca s-a hotarat si folosirea unui implant, acesta se insera intr-un buzunar situat sub glanda mamara sau sub muschiul pectoral. Se lasa un drenaj aspirativ pentru 24 de ore.

Spitalizarea postoperatorie
 Spitalizarea este de 1-2 zile, perioada in care se administreaza antibiotic. Pacienta va purta un bandaj elastic peste pansament. In primele zile, sanii vor fi edematiati si durerosi.

Recuperarea postoperatorie
 Dupa externare, firele se scot la 12 zile de la operatie, acest lucru putand fi rezolvat fara probleme de medicul de familie al fiecaruia. Este obligatoriu sa purtati un sutien chirurgical timp de 2-3 luni. Pot aparea modificari ale sensibilitatii areolei si mamelonului, care de regula dispar in primele 6 saptamani fiind foarte rar permanente.
 Reluarea lucrului se poate face la maximum o saptamana de la operatie iar sporturile solicitante trebuie evitate pentru o perioada de 1 luna.
 Operatia nu va impiedica alaptarea in cadrul unei noi sarcini dar aceasta va influenta negativ asupra cicatricelor si pozitiei sanilor.
 In privinta cicatricelor, pana la 6 luni ele se rosesc si se umfla iar dupa 9 luni - 1 an, ele se aplatizeaza si se deschid la culoare. Se recomanda evitarea expunerii la soare timp de 1 an de la operatie, pentru a nu se produce pigmentarea cicatricelor. Noi facem toate eforturile pentru a face cicatricele cat mai mici posibile si mai greu de sesizat. Totusi, este important sa retineti ca cicatricele de la mastopexie sunt mari si permanente. Din fericire, ele sunt mascate de sutien sau de costumul de baie.
 De asemenea, ar trebui sa aveti in vedere ca un lifting al sanilor nu va tine sanii fermi la nesfarsit - efectul gravitatiei, a sarcinilor, imbatranirii si fluctuatiile in greutate putand determina reaparitia gradata a ptozei.

Concluzii
 Cu aceasta operatie avem o experienta mare, peste 3000 paciente operate intr-o perioada de 15 ani. Daca sunteti realista in asteptari si sunteti pregatita sa suportati consecintele care constau intr-o cicatrice permanenta, atunci mastopexia este solutia pentru dumneavoastra.